Mogulul Paszkany!** În doar 6 luni, șeful lui CFR a investit 3 milioane € într-un trust de presă

Redactor:
Daniel Lup
Mogulul Paszkany!** În doar 6 luni, șeful lui CFR a investit 3 milioane € într-un trust de presă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Arpad Paszkany a intrat și în mass-media. A preluat în vara anului trecut un trust de presă, iar din februarie va avea o televiziune care va emite la nivel național. Pentru toate astea, a cheltuit în șase luni trei milioane de euro.

În mai 2011, alături de Vasile Dâncu și Ioan Rus, Paszkany Arpad a cumpărat două televiziuni (NCN și Transilvania Channel), un ziar local (Servus Cluj), un săptămânal (Mesagerul de Cluj) și un site (citynews.ro).

Ghidat de principiul aplicat și atunci când a preluat clubul CFR, „într-o afacere vreau să fiu primul, pentru mine nu există locul 2”, șeful din Gruia a pompat până acum un munte de bani în trustul de presă. Investiția s-a cifrat la 3 milioane de euro, de 3 ori mai mult decât a dat pe transferurile jucătorilor aduși în vară la CFR, inclusiv primele de instalare ale celor sosiți gratis.

Vrea să televizeze jocurile echipelor din Ardeal

Mare parte din bani s-au dus pe partea de televiziune. De pe 19 decembrie, NCN a început să emită în Transilvania. Numele postului TV a fost schimbat în Transilvania L!VE, dar ascensiunea acesteia nu se va opri aici. De la finalul lunii februarie, respectivul post de televiziune va putea fi recepționat la nivel național, având deja acordul Consiliului Național al Audiovizualului.

Paszkany se gândește ca televiziunea sa să transmită și meciuri din Liga I, dorind să intre în competiție pentru a obține drepturile TV din primul eșalon, începând cu sezonul 2014-2015. Paszkany ar vrea ca din respectivul sezon să televizeze pe Transilvania L!VE partidele de pe teren propriu ale echipelor din Ardeal.

Este cel mai mare proiect de televiziune regională și o premieră nu doar pentru România, ci și pentru Europa Centrală și de Est

Vasile Dâncu, acționar

Și Gheorghe Ștefan are televiziune

Șeful din Gruia nu e singurul care are un trust de presă. Președintele de onoare al grupării Ceahlăul și totodată primarul din Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, va lansa de pe 24 ianuarie postul generalist Giga TV. Omul de afaceri moldovean mai deține televiziunea 1 TV Bacău.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×